Program Evenimente 2024 La Drum cu Sufletul!

La drum cu sufletul! este ideea care ne animă în organizarea evenimentelor noastre care presupun comunicare, milostenie, recunoștintă, liniște și reculegere, mișcare și conectare cu natura înconjurătoare. O comunitate de oameni simpli, cu inimi deschise și care au aceleași preocupări, în centrul atenției noastre fiind rugăciunea si recunoștința. Întâlniri cu anumite teme, întâlniri cu mari duhovnici sau Părinți care ne împărtașesc experiența lor, participări la Praznice, Sfinte Liturghii, evenimente specifice. În Bucovina, Ardeal, Dobrogea, Maramureș, Apuseni, Oltenia de sub Munte, la Dunăre, peste tot românul a clădit mănăstiri, biserici pentru a mulțumi și a consolida legătura lui cu Bunul Dumnezeu. 

Evenimentele noastre nu au conotație turistică. Sunt întâlniri de comunitate cu anumite tematici în care cinstim tradițiile poporului român, călătorim cu întrebarea pentru a învăța Tainele Ortodoxiei și promovăm portul popular românesc și istoria. Plecări din București, Ploiești și Pitești* / Brașov*.

1) 24 februarie – “DRAGOBETE,” Pelerini în Ie la Liturghie

Mănăstirea Ghighiu: icoana Maicii Domnului Siriaca, Muzeul Crama 1777: Datini de Dragobete, poveștile vinului, degustare de vin (opțional), Mănăstirea Sfânta Maria Jercălai: Părintele CleopaMănăstirea Sfântul Pantelimon Turnu – dar din dar se adună pentru reconstrucția Mănăstirii și Așezământului „Leagăn prins de stele”. Plecare din București, Ploiesti. Eveniment de cinstire a portului popular românesc.

Preț 100lei

2) 17 martie – “Lăsatul Secului pentru Postul Învierii Domnului. Sărindar 

SĂRINDAR = 40 de Sfinte Liturghii pentru Postul Învierii Domnului. Vom ajunge la Mănăstirea Turnu: Sfântul Pantelimon, Mănăstirea Cheia, Mănăstirea Ianculești, Mănăstirea Zamfira: pictată de Nicolae Grigorescu. Plecare din București, Ploiesti.

Preț 85lei

3) 22-24 Martie 2024 – Duminica Ortodoxiei” – Pelerinaj la PRISLOP, NICULA, CĂȘIEL 

Mănăstirea Prislop: inchinare la mormantul Părintelui Arsenie BocaMănăstirea Râmeț: Maica Domnului Pantanassa, Sfântul Ghelasie de la Râmeț, Mănăstirea Sfântul Lazăr, Sfântul Mina, Mănăstirea NICULA: icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, Mănăstirea Cășiel: sfaturi și povețe pentru viață de la părintele duhovnic Serafim. Plecare din București, Ploiesti, Brașov.

Preț 300lei

5) 20-21 aprilie 2024 – “Taina Sfântului Maslu de vindecare”. Pelerinaj la Mănăstirea Nechit

Taina Sfantului Maslu si slujba de Priveghere cu Molitvele Sfântului Vasile și ale Sfântului Ioan, dezlegările mari la Mănăstirea Nechit (inchinare la cele peste 300 de sfinte moaște), Părintele stareț Zenovie (7 Preoți) sfaturi și îndrumări duhovnicești, Mănăstirea Brazi: Sfântul Teodosie, Mănăstirea Cașin, Mănăstirea Bogdana. Participare la Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu. Plecare din București, Ploiesti.

Preț 230 lei

6) 10-12 Mai “Izvorul Tămăduirii” – Bujorul de Stepă. Sâmbăta de Sus, Sighișoara, Târgu Mureș

Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus: izvorul tămăduitor, Șinca Veche: izvorul tămăduitor, bisericuțele rupestre, trovanții, Mănăstirea Sfântul NectarieMănăstirea Sfântul Dimitrie SighișoaraMănăstirea Bunești: Calea Crucii, Târgu Mureș, Catedrala Buna Vestire, Castelul Calendar, Rezervația Naturală Bujorul de Stepă, unic în lume. Plecare din București, Ploiesti, Brașov.

Pret 250lei

7) 19 Mai – “Femeile Mironosițe – ziua femeii creștine – Pelerini în Ie la Liturghie

Mănăstirea Sfântul Pantelimon Turnu, Castelul Iuliei Hașdeu, Muzeul Nicolae GrigorescuComplexul Mănăstiresc Brebu, Conacul Brebu, Doftana, Păstravarie pranz (optional). Plecare din București, Ploiesti. Eveniment de cinstire a portului popular românesc. 

Pret 100 lei

8) 1-2 iunie – Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Pelerinaj la Prislop.

Mănăstirea Lainici: icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, moaștele Sfântului Irodion, Mănăstirea Bistrița: Sfântul Grigorie Decapolitul, vindecător, Mănăstirea Prislop: închinare la mormântul Părintelui Arsenie Boca, Mănăstirea Sfântul Mina, Schitul Sfântul Lazăr, Catedrala Sântul Andrei Șaguna. Plecare din București, Ploiesti.

Pret 250 lei

9) 14-16 iunie (V-S-D) “Parastasul Părintelui Cuvios Justin Parvu”. Pelerinaj la Petru Voda și Iași

Mănăstirea Petru Vodă: mormântul Părintelui Justin Parvu, participare la Sfânta Liturghie si Parastasul Părintelui Iustin, Mănăstirea Izvorul Mureșului, Mănăstirea Durău: Icoana Maicii Domnului, pictura lui Tonitza, Mănăstirea Sfântul Ilie Toplița, IAȘI: Catedrala Mitropolitană, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Mănăstirea Vladiceni: icoana Maicii Domnului, întâlnire cu Părintele duhovnic Calistrat și ucenicii săi. Tema: Duhovnicul în viața pelerinului.

Plecare din București, Ploiești, Brașov.

Pret 330lei

**) IUNIE 2024 GRECIA,7 zile sejur. Salonic: Mănăstirea Sfântul Dimitrie Izvoratorul de Mir, Biserica Sfânta Sofia, Biserica Sfantul Grigorie Palama, Paralia Katerini: sejur 6 nopti. 250euro

10) 22-24 iunie 2024 – “Bujorul de munte pe TransAlpina și Transfăgărășan” – Pelerinaj de RUSALII la  Prislop, Oașa, Afteia

Mănăstirea Prislop rugăciune la mormântul Părintelui Arsenie Boca, Mănăstirea Afteia (drumeție ușoară), Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Mănăstirea Oașa cu participare la Sfânta Liturghie, Mănăstirea Hristos Pantocrator, Cetatea Alba Iulia, traversare Munții Parâng pe TransAlpina, traversare Munții Făgăraș. Transfăgărășan, cea mai frumoasă perioadă pentru a admira rhododendronii sau bujorii de munte, o specie care crește doar în mediul alpin și pot fi admirați doar 2 săptămâni pe an**Relaxare, rugăciune, discuții și cântări duhovnicești. 

Pret 350lei

11) 19-22 iulie 2024 – “Sfântul Ilie” – Pelerinaj la Nera si Cascadele Beușniței

Mănăstirea Tismana, Mănăstirea Polovragi, Peștera Polovragi, Cheile Oltețului, Cheile Sohodolului, Cascada și Izbucul Bigăr, Mănăstirea Almăj-Putna, Oravița, Mănăstirea Călugăra: Icoana Maicii Domnului, Mănăstirea Nera, Cascadele Beușniței și Lacul Ochiul Bei, Orșova: plimbare cu vaporașul la Cazanele Dunării. Plecare din București, Ploiesti, Pitești.

Pret 380lei

12) 27 iulie 2024 – “Sfântul Pantelimon” –Pelerini in Ie la Liturghie

Mănăstirea Nămăiești Icoana Maicii Domnului, colecția de costume populare a Maicii Lucia, Mănăstirea Negru Vodă: Sfântul Ioanichie de la Muscel, Schitul Florica, Muzeul de Etnografie Câmpulung. Păstravărie prânz opțional. Eveniment de cinstire a portului popular românesc. Plecare din București, Ploiesti.

Pret 125 lei

13) august 2024 – Festivalul Tuberozelor. Biserici și Cetăți Fortificate: Viscri, Saschiz. Eveniment Pelerini în costum popular. 

Plecare din București, Ploiesti, Brașov.

Preț 175 lei

14) 13-17 august 2024 Adormirea Maicii Domnului în BUCOVINA

Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Sucevița: Icoana Maicii Domnului, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Putna: Icoana Maicii Domnului, Sfântul Ștefan cel Mare, Mănăstirea Sihastria Putnei: Sfinții Cuvioși Nathan și Sila, Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob Corlățeni* (drumeție), Mănăstirea Sihastria RâșcăiMănăstirea Sihastria Rarăului, TransRarău, Pietrele Doamnei. Drumeții, cântări, comuniune, poezie. Participare la Sfânta Liturghie de Praznic Adormirea Maicii Domnului. Plecare din Bucuresti, Ploiesti. 

Pret 380lei

Înscrieri și informații:

Telefon: 0742268568, 0724525041
pelerinaje@email.com
Facebook Pagina Pelerini
Facebook Pelerinaje Adriana

15) 6-8 sept 2024 – “Nașterea Maicii Domnului”. Pelerini la Marea Neagră. Balcic

Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare, Mănăstirea Sfintilor Români, Poarta Albă, Catedrala Episcopală Constanța, Mănăstirea Sfânta Maria TechirghiolPărintele Arsenie Papacioc, un mare duhovnic, Balcic Castelul Reginei Maria, Capela Stela Maris, Grădina Botanică, Albena și Balcic, timp liber la malul Mării Negre. Plecare din București, Ploiesti.

Pret 250lei

16) 20-22 septembrie – TransApuseni, Aiud, Mănăstirea de Maici de la Ponor, Schitul Hopagi: Izvorul Sfântului Ghelasie de la Râmeț, Schitul Găbud, Mănăstirea Râmeț. Drumeție și rugăciune.

Plecare din București, Ploiesti, Brașov.

18) 5-6 octombrie 2024 – „Sfânta Cuvioasa Parascheva” – Pelerinaj la Iasi

Iași: Catedrala Mitropolitana, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Hadâmbu: icoana Maicii Domnului izvoratoare de mir, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi: moaștele Sfântului Vasile cel MareMănăstirea Vladiceni: întâlnire cu Părintele Calistrat și ucenicii, sfaturi și îndrumări, Mănăstirea Bujoreni, Sfântul Maslu de vindecare. Plecare din București, Ploiesti, Buzău.

Pret 230lei

17) 10-14 octombrie 2024 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Pelerinaj la Iași și Mănăstirile din Neamț

Catedrala Mitropolitana Iași, se trece pe la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Programul cuprinde, în funcție de timpul necesar trecerii pe la Sfintele moaște, Mănăstirile din Iași: Mănăstirea Vlădiceni: întâlnire cu Părintele Calistrat și ucenicii, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi si Mănăstirile din Neamț: Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihăstria: mormântul Părinților Cuvioși Cleopa Ilie, Paisie Olaru. Mănăstirea Neamț: icoana Maicii Domnului Lidianca cea nefăcută de mâna omului, Schitul Vovidenie: Sfântul Maslu, Icoana Maicii Domnului, Mănăstirea Petru Vodă: rugăciune la mormântul Părintelui Iustin Pârvu și alte surprize. Seminar: Sfânta Cuvioasă Parascheva, mărturii din viața pelerinilor.  Eveniment de cinstire a portului popular românesc. Plecare din București, Ploiesti, Brașov.

Pret 350Lei

19) 3 noiembrie 2024 – “3 Sfinți Tămăduitori: Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Nectarie

Pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul, închinare la moaștele Sfântului. Trecem în Bulgaria la Russe, Peștera Sfântului Dimitrie Basarabov, Mănăstirea Comana moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul, ale Sfintei Ecaterina, Icoana Sfântului Nicolae.

Pret 125lei

20) 16-17 noiembrie 2024 – “Postul Nașterii DomnuluiMilostenia 

Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, Izvorul Părintelui Arsenie Boca, Mănăstirea Sfântul Nectarie Șinca Veche, Bisericuțele rupestre, trovanții, Mănăstirea Berivoi, Mănăstirea Bucium Pacea Lumii, Cetatea Făgărașului.

Pret 200lei

21) 29 nov -2 decembrie 2024 – „Ziua Națională a României si Sfântul Andrei„, Pelerinaj Prislop, NICULA, Alba Iulia 

Mănăstirea Prislop: Părintele Arsenie Boca (35 de ani), Catedrala Andrei Șaguna Sibiu, Centrul vechi, Podul Minciunilor, Muzeul Brukenthal, Alba IuliaCetatea Alba Carolina, Catedrala Reîntregirii Neamului: Tedeum și Sfânta Liturghie pe 1 decembrie, festivitățile organizate de Ziua Națională, spectacole, artificii. Mănăstirea Hristos Pantocrator, Mănăstirea Râmeț: icoana Maicii Domnului Pantanassa, Sfântul Ghelasie de la Râmeț, Mănăstirea Nicula: icoana Maicii Domnului, Cluj Napoca: Catedrala, Mănăstirea Sfânta Elisabeta.

Pret 350lei

22) 30 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2024 Revelion „Tainele Sfântului Vasile cel Mare” la Mănăstiri din Bucovina, NeamțPret 1500lei

Înscrieri și informații:

Telefon: 0742268568, 0724525041
pelerinaje@email.com
Facebook Pagina Pelerini
Facebook Pelerinaje Adriana

  • Cazarea (se achită local)
  • Masa (în funcție de posibilitate)
  • Intrarea la obiectivele turistice

ATENȚIE: În pelerinaj NU se fumează la mănăstiri și în apropierea celorlalți pelerini! Pelerinul pleacă de acasă pentru rugăciune și mulțumire către Bunul Dumnezeu, nu caută confortul, încearcă să ajute pe cei din jur, înarmat cu răbdare și bunăcuviință, nu deranjează pe cei din jur, ci le acordă respectul cuvenit.

1. Prețul nu include: vizitarea obiectivelor de pe traseu și cazarea, taxele de trecere cu bacul sau de trecere a graniței, acolo unde este cazul. Va rugăm să solicități oferta detaliată pentru fiecare pelerinaj.

2. Masă se va asigura individual, autocarul oprește pe traseu pentru aprovizionare dacă sunt solicitări, fiind în sarcina pelerinilor să își asigure mâncare la pachețel și să se aprovizioneze când autocarul oprește. Există opțional posibilități de cină, mic dejun, în funcție de eveniment. (fiecare program este detaliat și organizat funcție de posibilitățile locale).

3. Cazarea este rezervată și se achita LOCAL și poate fi la Mănăstire aprox 35-50lei/persoană/zi, în funcție de Mănăstire (și de disponibilitate, de număr de persoane în camere) sau la Pensiuni 75-125*lei, camere de 2-3 persoane, funcție de traseu, condiții. Va rugăm să solicități informații despre cazare pentru fiecare eveniment.

Pentru cazul în care Cazarea este la Mănăstiri, se face în condițiile oferite de acestea (la comun, multe paturi, grupuri sanitare comune). În cazul în care se solicită confort sporit la cazare, numai unde este posibil, este necesară rezervare și se plătește diferența de confort. Pentru anumite evenimente cazarea se face numai la pensiune. În funcție de disponibilitate, locul de cazare se poate modifică. Va rugăm să solicitați informații despre locul de cazare, deoarece prețurile pot fi diferite. Înscrierile au început în 1 decembrie 2022, la dată publicării ofertei pentru anul 2023. (*prețurile la cazare sunt orientative, valabile la dată publicării ofertei)

4. Locurile în autocar se ocupă NUMAI în ordinea plății (pentru pelerinajele de o zi se achita integral, pentru celelalte se acceptă un avans minim de 50%. Restul de 50% se achita cu minim o luna înaintea plecării pentru păstrarea locului). Plata serviciilor se face în cont bancar după semnarea contractului de servicii (plata serviciilor presupune acceptarea condițiilor contractuale).

Ne rezervăm dreptul de a ne alege clienții. Oferta se poate modifică în orice moment, fără preaviz. Va rugăm să studiați programele cu atenție pentru a fi informat exact despre condițiile de participare.

5. Important! Fiecare persoană participa la evenimentele noastre pe propria răspundere, este responsabilă pentru propria sănătate, pentru păstrarea și menținerea regulilor actuale impuse de lege privind răspândirea oricărei boli.

6. Nu se admit retrageri și nu se returnează banii începând cu patru săptămâni înaintea plecării (fără excepție, clientul trebuie să găsească înlocuitor pe cheltuiala sa pentru a nu pierde banii. Indiferent care este modalitatea de plata aleasă de dvs. nu se vor returna banii). Plata serviciilor (pelerinajului) presupune acceptarea de către client a condițiilor de participare, acestea fiind publice. Studiați contractul de servicii prezentat pe site-ul nostru (contract pe care îl veți semna la momentul finalizării plății și a comenzii).

7. Traseul poate suferi modificări în funcție de starea drumurilor, condițiile meteo etc. Dacă accesul la un anumit obiectiv este blocat, acesta va fi înlocuit cu un alt obiectiv. Obiectivele se vizitează NUMAI dacă sunt deschise publicului în perioada respectivă!!!

8. Prețurile sunt valabile pentru grup de minim 45 persoane. Dacă grupul este mai mic de 45 persoane, pelerinii vor fi informați asupra costurilor suplimentare la transport, costuri ce se pot situa în intervalul 50 -100lei/ persoană, funcție de numărul de înscrieri, astfel încât să se poată realiza pelerinajul. Înscrierea și plata pelerinajului presupune acceptarea de la început a acestor condiții.

9. Programele cuprind multe obiective pentru a fi cât mai utile pelerinului pentru a atinge scopul și tematică propuse. În funcție de evenimente întâlnite pe traseu: condiții meteo, starea drumurilor, prelungirea Sfintelor slujbe, sărbători și evenimente speciale, ce nu pot fi prevăzute, sunt posibile întârzieri la întoarcerea acasă.

10. În cazul neprezentării pelerinului la locul de îmbarcare la dată și la ora stabilită, indiferent de motiv, acesta va pierde dreptul de a participa și nu i se va rambursa suma achitată.

11. Locul debarcării este același cu locul de îmbarcare, în fiecare oraș, fără excepție.

Partile contractante :
S.C. LA DRUM CU SUFLETUL SRL cu sediul in Ploiesti, Str. George Cosbuc Nr.13, cod unic inregistrare 42292814, inregistrata la Registrul Comertului sub numarul J29/341/2020, cont deschis la Banca Unicredit Bank Ploiesti II, RO72 BACX 0000 0019 9726 2001, reprezentata prin Adriana Elena Knippelberg, in calitate de Administrator, denumita in continuare PRESTATOR.
si
Nume si Prenume: ………………………………………………………C.I/B.I Seria …… Nr…. CNP: ………………………………. Adresa: oras: ………………………………Str ………………………..………………………………………………………………………… Tel. …………………………………., .numit in continuare CLIENT.

I. OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului este prestari servicii si organizare evenimente. Tematica si perioada: ………………………………………………………………… ………… …………………….   …………….. ………………………………., prezentate în oferta ce constituie anexa la prezentul contract.
II. TERMENI PRIVIND PLATA SERVICIILOR
Servicii contractate / numar de persoane: ……..
Preţul ……………/persoana, include transportul cu autocarul.
III. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PRESTATORULUI.
1. PRESTATORUL are obligaţia să furnizeze Clientului următoarele informaţii:
a) programul general al evenimentului, tematica si, daca este cazul unei deplasari, locul ce urmează să fie ocupat de Client în mijlocul de transport si un număr de telefon care să îi permită contactarea organizatorului.
2. Programul actiunii poate fi modificat de către organizator, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective, in functie de anumite situatii speciale. In cazul în care o parte importantă din serviciile prevăzute în contract nu este realizată sau PRESTATORUL constată că nu le va putea realiza din motive independente de el (conditii meteo, stare drumuri, loc inaccesibil temporar, intarzieri datorate unor evenimente neasteptate etc), să ofere Clientului alternative corespunzătoare în vederea realizarii scopului evenimentului (alte obiective de acelasi tip).
4. PRESTATORUL poate să modifice preţul contractului, în sensul majorării sau micşorării, după caz,  dacă modificarea are loc ca urmare a variaţiilor costurilor de la furnizorii de servicii anexe (transport) sau grupul de participanți este mai mic de 40 de persoane, pentru a fi posibila realizarea evenimentului.
5. PRESTATORUL este răspunzător pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) cand neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract se datorează Clientului/Clientilor;
b) cand neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră sau unor împrejurări pe care nici PRESTATORUL, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (întârzieri datorate traficului, conditiilor meteo, starii drumurilor, etc).
IV. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE CLIENTULUI
1. Clientul are obligatia de a cunoaste conditiile de participare la evenimentul la care face referire prezentul contract, de a cunoaste faptul ca evenimentul se desfasoara exclusiv in scopul mentionat, de relaxare si rugăciune, dezvoltare personala. Pentru anumite evenimente este inclusa drumetie, fiind responsabilitatea Clientului sa se asigure ca din punct de vedere fizic poate participa. In cazul in care evenimentul se desfasoara pe durata mai multor zile si este necesara cazare, PRESTATORUL va rezerva locuri pentru toti participantii, in special la manastiri sau, daca acest lucru nu este posibil, la pensiuni aflate in apropiere, pentru ca evenimentul si tematica propuse sa se desfasoare in conditii bune. Cazarea se va achita la fata locului, la furnizor. Conditiile de cazare sunt in general modeste, camerele pot fi de 2-3-4 persoane la pensiune si chiar mai multe persoane in camere la manastire, functie de oferta locala. Se tine cont de numarul de locuri de cazare al unitatii respective si de apropierea fata de obiectivele alese si de traseu. PRESTATORUL nu raspunde pentru conditiile de cazare.
2. In cazul în care Clientul nu poate să participe la eveniment acesta poate gasi inlocuitor si poate să cesioneze contractul unei terţe persoane care îndeplineşte toate condiţiile aplicabile serviciilor contractate, cu obligaţia de a anunţa în scris PRESTATORUL cu cel puţin 3 zile înaintea datei evenimentului. In acest caz, PRESTATORUL va rezilia contractul cu Clientul care cesionează contractul şi va încheia un alt contract cu noul Client. Clientul care cedează pachetul său de servicii, precum şi cesionarul sunt responsabili în mod solidar la plata eventualelor costuri suplimentare apărute cu ocazia acestei cedări.
3. Pretul stabilit este valabil pentru un minim de 45 de participanti. In cazul in care nu se indeplineste aceasta conditie, pretul se poate majora cu 50-100 lei/persoana, functie de numarul de inscrieri, astfel incat sa se poata realiza evenimentul, Clientul fiind de acord la semnarea acestui contract. Daca grupul este foarte mic, pelerinajul se poate amana, anula, iar Clientul poate opta pentru rambursarea sumei sau pentru un alt pelerinaj. In cazul în care preţurile stabilite în contract sunt majorate cu mai mult din motive intemeiate (costuri servicii transportator, neindeplinirea numarului minim de participanti pentru efectuarea evenimentului etc), Clientul poate opta pentru un alt program sau eveniment, sau poate rezilia contractul având dreptul la rambursarea de către PRESTATOR a sumelor plătite.

Contract servicii 2020
2 | Page
4. In cazurile menţionate in care evenimentul se anuleaza, Clientul are dreptul să solicite PRESTATORULUI returnarea sumelor achitate pentru servicii datorita neîndeplinirii prevederilor contractului iniţial, cu excepţia cazurilor în care anularea s-a făcut din vina Cientului.
5. Clientul are dreptul să rezilieze în orice moment în totalitate sau în parte contractul, iar în cazul în care rezilierea îi este imputabilă, este obligat să despăgubească PRESTATORUL pentru prejudiciul creat acesteia, cu excepţia cazurilor de forţă majoră definite conform legii. Daca respectivul Client solicită schimbarea structurii oricăror servicii (perioada, tip de eveniment) aceasta echivalează cu rezilierea contractului, cu aplicarea penalităţilor calculate la momentul respectiv, şi încheierea unui nou contract.
6. In cazul în care Clientul renunţă din vina sa la serviciile ce fac obiectul prezentului contract, el datorează PRESTATORULUI penalizări după cum urmează: 100% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face într-un interval mai mic de 30 de zile înainte de data organizarii evenimentului sau pentru neprezentarea la program la ora si in locul stabilite. Nu se aplica penalitati in cazul in care Clientul gaseste un inlocuitor pentru a participa la eveniment, daca acesta este de acord cu preluarea Contractului si conditiile de desfasurare a evenimentului;
7. In cazul în care Clientul este nemulţumit de serviciile primite, acesta are obligaţia de a întocmi o sesizare în scris, clar şi explicit, cu privire la deficienţele constatate la faţa locului, legate de realizarea serviciului contractat ce se va transmite prompt reprezentantului PRESTATORULUI care va acţiona imediat pentru soluţionarea sesizării, in masura in care aceasta depinde de el. După terminarea evenimentului acestea nu pot fi identificate si remediate şi deci nu pot fi luate în considerare.
V. DISPOZIŢII FINALE
1. Este responsabilitatea Clientului incheierea unui contract de asigurare medicala si de bagaj, în baza condiţiilor de asigurare oferite de Societatile de Asigurare. PRESTATORUL este exonerat de orice problema medicala sau de alta natura, acest lucru intra in obligatiile Societatii de Asigurare cu care s-a incheiat asigurarea de calatorie si in obligatiile firmei transportatoare pentru serviciile de transport.
2. In cazul in care pentru realizarea programului este necesara cazare, PRESTATORUL se va ocupa de rezervare, dar nu este raspunzator de conditiile in care se realizeaza cazarea, fiind un serviciu asigurat de terti.
3. Pentru orice servicii ce includ deplasare, asezarea in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea platii.
Prezentul contract a fost încheiat , astazi, ………………………, în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

PRESTATOR
LA DRUM CU SUFLETUL SRL

Administrator

Nume si Prenume:
Adriana Knippelberg
Semnatura:

………………………………..

CLIENT
  Am studiat si sunt de acord cu conditiile de participare

Nume, prenume:                                                                                              ………………………………

Semnatura:

Insotitori:
1. Nume, prenume, Oras …………….   C.I. seria ….. nr. ……………………, tel…………………..
2. Nume, prenume, Oras …………….   C.I. seria ….. nr. ……………………, tel…………………..
3. Nume, prenume, Oras …………….   C.I. seria ….. nr. ……………………, tel…………………..

🚌🏰🎉🌟 Servicii Excepționale incluse în evenimentele noastre de suflet! 🌟🏰🚌

🏰Evenimente cu tematică specifică, întâlniri ale comunității Pelerini cu prilejul unor Sărbători importante, ocazii minunate de a primi sfaturi și povețe de la mari duhovnici, seminarii și reuniuni, „călătorim cu întrebarea” pentru a descoperi frumusețea nebănuită a unor oameni și locuri din țara noastră.

🚌 Transport cu autocar modern: Vă așteaptă o călătorie în stil regal către destinație! Un autocar condus de șoferi cu experiență va asigura confortul și eleganța pe parcursul călătoriei, pentru a vă purta în siguranță și bucurie către locurile încărcate cu Duhul Sfânt.

🤝 Însoțitor și organizator: Unul dintre organizatorii de evenimente din echipa noastră va fi alături de voi pe tot parcursul călătoriei. Cu experiență vastă și pasiune pentru detalii, acest organizator va coordona cu profesionalism toate aspectele evenimentului pentru o experiență completă și plăcută pentru dumneavoastră.

🎉 Atmosferă unică și încântătoare: Fiecare moment va fi îmbogățit cu emoție și bucurie, creând o atmosferă unică și plină de spiritualitate. Vă veți simți aproape de Dumnezeu în lăcașurile monahale, alături de comunitatea Pelerini, veți lega noi prietenii, iar amintirile frumoase vor fi create în fiecare clipă.

🏰 Locuri de vis: Locurile alese pentru evenimentul vostru sunt lăcașuri de tihnă, cu oameni frumoși care se roagă permanent pentru noi, părticele de Rai. Comori ascunse în natura încântătoare creată de Bunul Dumnezeu, care vă vor fermeca și vor crea o ambianță specială cu momente de neuitat și învățături pe măsură.

🎶 Muzică pe gustul tău: Indiferent de gusturile tale muzicale, noi îți oferim o muzică potrivită pentru pelerinajul tău de suflet. Fie că vrei să te rogi cu ajutorul unui Acatist de Mulțumire sau vrei să socializezi cu oamenii din jurul tău pe un fundal de muzică clasică, la noi ai tot ceea ce îți trebuie.

📸 Momentul capturat perfect: Fiecare zâmbet, fiecare bucurie și emoție vor fi imortalizate prin fotografii frumoase, pentru a păstra amintiri prețioase pentru totdeauna.

🎉🌟 Pregătiți-vă să trăiți o experiență unică și captivantă alături de noi! Suntem aici pentru a vă oferi servicii de calitate superioară și pentru a face din evenimentul nostru un moment memorabil în fiecare aspect. Vă așteptăm cu nerăbdare să faceți parte din comunitatea Pelerini și să ne bucurăm împreună La Drum cu Sufletul! 🌟🎉

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Program Evenimente 2024 La Drum cu Sufletul!”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart